Nu știu cum se face...?! Bine, știu cum se face…! Dar, de prea multe ori auzim o placă de gramofon (tocmai în era digitală!), care scârțâie aceași piesă în decorul majorității fetelor. Versurile cântării nu vorbesc decât despre umilele calități pe care trebuie să le îndeplinească… oare cine? Ați ghicit! Bărbatul visurilor! Prințul ăla cu iapa albă, metamorfozat fie în doctorașul zilelor noastre fie în călărețul cailor putere decapotabili…cu vârstă matusalemică!
Ca să nu vă mai țin în bezna necunoașterii din jurul lui „ce își doresc sau la ce se așteaptă femeile din partea unui bărbat”, aprind, cu nonșalanță, neonul de pe holul așteptărilor, și fac astfel, o sumarizare superficială a mesajului transmis, din generație în generație. Și anume: bărbatul să aibă simțul umorului, să fie bine crescut, cu cei șapte ani de acasă făcuți la zi, nu la fără frecvență. De aici izvorăște toată pleiada de comportamente definitorii pentru cuvântul romantism, adică: datul florilor..., mărțișoare..., dulcegării..., lumânări..., poezii..., declarații..., jurăminte... De asemenea același bărbat trebuie să fie educat, respectuos, sensibil și devreme acasă.
Sigur că da!... descrierea de mai sus, parcă se potrivește ca o mănușă... tăntălăului clasei, șoarecelui de bibliotecă din prima bancă, tocilarului, timidului cu ochii mereu în pământ, rușinat în mare parte că a îndrăznit să se uite la fundul colegei, ascultător și habarnist la zi în ale sportului.. Și după tot acest refren, ascultat și cântat cu toată gura, observăm, complet luați prin surprindere, cum tot EA, pică lată și fără conștiință pe caldarâmul îndrăgostelii, vibrând și suspinând la cu totul și cu totul altă melodie și alt refren. Un refren care vorbește aproape obsesiv-compulsiv despre tupeu, șmecherie, chiul, vocabular infect, vicii de bravadă, despre un sex-simbol bântuit și trântit în cur de furtună hormonală.
Nu ar fi o problemă dacă aplicabilitatea refrenului doi, s-ar rezuma doar la anii zbuciumați ai adolescenței, între precoce și târziu... Dar, se pare că se proliferează și către maturitate, având la bază legătura, deloc sănătoasă!..., a unei relații ce nu ar trebui să existe sub nicio formă, de tipul agresor-victimă! Există resorturi psihologice care conduc către căutarea unei forme de relație capabilă să asigure un posibil fundament. Fundamentul zilelor noastre, însă, ca bază de pornire a unei relații, se poate traduce cu ușurință în ancorele iluzorii, pe termen lung, a masculinității afișate prin: agresivitate, dominare și potență financiară!
Hai să fiu optimist și să sper că: tocilarul devine director de multinațională sau medic chirurg, până în 30 de ani, cu șapte ani de acasă enervant de vizibili, cu simțul umorului, devreme acasă și fidel din principiu și... nu!...nu!, un arogant tupeist, plin de vicii, sex-simbol de dragul frustrărilor înghițite la pubertate, ticălos cu statut privilegiat în inima femeilor, bineînțeles..., fără număr, fără număr...fără număr!