Skip to main content

MANIFEST PENTRU RĂZVRĂTIRE

   Luna martie… sau perioada de armistițiu din războiul mut, cu steagurile ascunse ale celor două sexe: bărbatul și femeia. Armistițiu încălcat, zic eu, de câțva dintre noi, pentru care, probabil mamele și surorile lor, nu au insemnat altceva decât motivul pentru care divinitatea ne-a ars un șut în dosul existenței din grădinăritul etern.

    Așa că, uite-mă aici, în numele primordialului Adam, cu o încercare de steag alb dar nu al capitulării, ci al recunoașterii cu jumătate de gură a nemerniciei masculine în fața creației cu fundament de coastă, femeia! Cum toți știm că lista este lungă..., am să o scurtez intenționat, dintr-o fărâmă de loialitate față de specia mea. Încep cu momentele în care primata din noi are achiziționat limbajul expresiv dar, cu un vocabular sărăcăcios (culmea cât de bine rimează cu "căcăcios"), și-l scoate la înaintare doar pentru a-și dovedi înalta educație.

    Fondul sonor, circumstanțele, urâțenia momentului, vi le puteți închipui din păcate, prea multe dintre voi. La fel și cuvintele înalt alese cu multe trimiteri la origini și obsesii orale, asezonate cu singurul cuvânt definitoriu pentru politica: CU are un R la mijloc și se termină amenințător în VĂ! Dar uneori pentru că nemernicia, spiritul șubred și uscat sunt prea vizibile... se apelează la argumentul suprem: tandemul pumn-palmă. Că doar cu ce să convingi? Cu creierul pe care nu-l ai? Cu încrederea care-ți lipsește? Cu masculinitatea erecției de dimineață ce o aveai o dată? Cu luciul crud și ironic al cheliei?

    Cu toate consecințele și judecata strâmbă și nespus de ipocrită a societății prezente...sunt femei care au ridicat capul, au înfrânat "mânia zeului", au mușcat mana care cică le-a hrănit. Au ales! Și-au asumat educația copiilor, și-au asumat singurătatea, au acceptat zidul și pietrele... Nu regretați alegerea! Timpul și copiii vă vor arăta câtă dreptate a-ți avut!

    Pentru cele ce încă țin capul plecat, lacrimile ochilor secate de dragul copiilor, sufletul cicatrizat de muțenia strigătelor, spatele îndoit de pumn și fața arsă de palme, le împiedică să vadă orizonturile, nu cedați! Adunați-vă curajul picătură cu picătură, strângeți din pumni și din dinți pentru că vine momentul! Și atunci săriți, strigați, loviți mușcați! Este cruntă durerea iubirii transformate în ură, dar este eliberatoare!  

Psih.Daniel Popescu